Alexandru Dobrinov, medic de familie în Elveția, a vorbit, la WEBINAR-ul GÂNDUL.RO și Medici pentru România „Tratamente COVID19 aplicate în România vs. protocoalele mondiale” – „Cum a gestionat România pandemia în contextul creșterii alarmante a numărului de cazuri la nivel mondial”, despre experiența Elveției cu COVID-19. Deși Elveția nu a avut de la bun început un protocol clar și medicii s-au confruntat cu o lipsă acută de materiale, țara a reușit în cele din urmă să găsească un protocol specific pandemiei pentru a diminua cazurile de COVID-19.
„La începutul pandemiei nu a existat un protocol specific. Ne-am confruntat cu o lipsă foarte mare de materiale. Nu aveam suficiente măști, termometre nu mai existau în farmacii. Am avut un număr mare de decese față de numărul de cazuri deoarece nu exista un protocol anume. Pacienții erau intubați foarte devreme. În momentul în care au început să se practice autopsii s-a descoperit că erau și niște probleme de coagulare, erau mai exact trombuși sanguini. Încetul cu încetul, aceste observații au permis să se introducă un protocol mai bine pus la punct, care actualmente este urmărit de marile spitale și care internează pacienții cu COVID-19”, a declarat medicul Dobrinov.
Protocoalele respective, cele mai mari aporturi au fost că pacienții când sunt internați primesc o profilaxie antitrombotică, iar în momentul când se observă că starea imflamatorie este foarte mare primesc cortizon. Cu aceste protocoale s-a permis ca numărul de pacienți intubați să se diminueze și să scape de toate efectele negative ale intubării și reanimării care uneori aduce un risc mare de infecții nozocomiale și s-au mărit și locurile în ceea ce se numește terapie intermediară.Avem un număr de pacienți internați de 2-3 ori mai mare decât cel care a fost în decursul primăverii, însă numărul de pacienți intubați la ATI este cam același ca în primăvară”, a mai spus medicul.
Totodată, medicul spune că pacienții trebuie să-și completeze tratamentul cu vitamina D, dar și vitamina C cu zinc pentru imunitate.
„Măsurile care sunt internaționale le recomand. Trebuie să evite mulțimea, să se spele foarte bine pe mâini. Toate aceste măsuri trebuie încurajate din partea medicului de familie”, a mai spus medicul Dobrinov.